joi, 4 februarie 2010

Istoria si totalitarismul. Cazul romanesc

“Cand exista un subiect despre care este deosebit de periculos pentru popoarele democratice sa-si formeze orbeste si nechibzuit idei generale, cel mai bun corectiv ce poate fi folosit este de a le face sa se preocupe de aceste idei zilnic si intr-un mod practic; oamenii vor trebui atunci sa intre obligatoriu in detalii si detaliile le vor arata partile slabe ale teoriei.” Alexis de Tocqueville, Despre democratie in America



Am plecat in analiza pe care am facut-o in cele ce urmeaza, de la textul lui Richard Rorty “Sfarsitul leninismului, Havel si speranta sociala”. In acest scurt text Rorty face o schita a situatiei in care se gaseste stanga politica: timpurile proiectelor grandioase propuse de Lenin au trecut, perspectivele megalomanice au fost sfaramate si in fapt (intrucat sperantele unei reusite ale proiectului comunist fusesera spulberate de mult) in 1989. O data cu acest moment bazele ideologiei de stanga, asa cum erau ele formulate au cazut fara drept de apel: interpretarea istoriei in legatura cu ceva transcendent, solutiile aplicate la nivelul societatii private ca un tot unitar, pretentiile unei stiinte sociale care poate explica si eventual poate pre-zice totul. Toate acestea impreuna cu un intreg vocabular propagandistic “anti burghez” si “anti capitalist” sunt perimate, reprezinta o etapa esuata a stangii de care, spre a putea deveni o structura de gandire actuala, socialismul trebuie sa se debaraseze si sa priveasca adevaratele probleme ale societatii, cele concrete, marunte, care pot cu greu fi prinse intr-o Idee sau Stiinta atotcuprinzatoare. Ceea ce mi-a atra atentia din acest argument a fost manifestarea gandirii de stanga pana la momentul 1989 sub aspectul conceptiei ei asupra organizarii istorice a societatii si a modului de perecepere a istoriei in raport cu scopurile declarate ale regimului. Pentru o perspectiva mai larga asupra acestui aspect, relevante mi s-au parut a fi expunerile lui K.R.Popper, Friedrich Hayek si confirmandu-le, comunismul romanesc. Expunerile celor doi autori mentionati sunt schematice si reduse la ideile lor relative la aspectele istorice ale totalitarismelor iar exemplele din comunismul romanesc desi disparate si incomplete, le consideram simptomatice si repezentative pentru comunismul autohton.

Cand se argumenteaza ca totalitarismul este punctul inevitabil catre care tinde evolutia istorica si cand se argumenteaza ca pana si democratia, pentru combaterea totalitarismului foloseste metode totalitare, sunt presupuse ca avand un raspuns afirmativ unele intrebari cum ar fi: sta oare in puterea vreunei stiinte sociale sa faca profetii istorice atat de ample? Ne putem astepta sa obtinem mai mult decat o iresponsabila prorocire de ghicitor daca intrebam pe cineva ce-i va aduce omenirii viitorul? Aceste filozofii care cred cu tarie in raspunsul afirmativ la aceste intrebari mai cred ca scopul ratiunii umane este prezicerea evenimentelor ce urmeaza si legat de acest punct, ca scopul stiintei in general este de a face predictii si profetii privitoare la cursul evenimentelor, deci toate aceste filozofii sunt intruchiparea a ceea ce Popper numeste istoricism. Istoricismul este tocmai acea viziune a istoriei care se hraneste din existenta Scopului, Cheii Istoriei sau orice alta denumire poate lua si care prezice venirea unei Varste de Aur ce mizeaza pe starea de nemultumire a societatii: cu cat mai mare starea de nemultumire cu atat este mai vulnerabila societatea la utopii ale bunei stari .
Pentru Popper, istoria este o stiinta care are un domeniu asupra caruia se aplica, incert: datele pe care se bazeaza sunt trunchiate, evenimentele pe care le cerceteaza sunt irepetabile (spre deosebire de cazul stiintelor aplicate si teoretice) in consecinta interpretarile care se pot da sunt numeroase . Afirmand ca rolul istoriei este unul educativ, ca istoria trebuie sa fie o lectie pentru viitor, este important ca fiecare interpretare in parte sa nu fie exclusiva ci sa lase loc altor interpretari cu care trebuie sa fie in raport de complementaritate (putem include aici atat puncte de vedere diferite- ale altor istorici, cat si paradigme diferite- ale altor generatii). Aceasta cerinta este una care scapa punctului de vedere istoricist: acesta scapa din vedere (asa cum am vazut si la Rorty) problemele concrete, marunte, practice si crede in schimb ca “prin contemplarea istoriei putem sa descoperim taina sau esenta destinului omenirii. Istoricismul isi propune sa descifreze Calea pe care ii este sortit omenirii sa mearga; sa descopere Cheia Istoriei sau Sensul Istoriei.” In conceptia lui Popper acesta este un punct gresit de a studia istoriei. Pentru el, din inevitabilitatea existentei unei serii de istorii complementare rezulta ca nu poate exista pretentia existentei unei istorii a “trecutului asa cum a fost in fapt”. O istorie a omenirii in sensul ei literal ar trebui sa fie istoria tuturor oamenilor, sperantelor, deznadejdilor, luptelor si suferintelor: “pentru ca nici una din acestea nu este mai importanta decat vreo alta.” Insa aceasta impartialitate nu este realizata intr-un totalitarism: Scopul subordoneaza scopurile, pentru indeplinirea Scopului mijloacele sunt scuzabile iar individul este doar o cantitate oricand sacrificabila pentru indeplinirea acestuia . “Sacrificiul” este un termen de operare curent cu multiple zone de actiune. Punctul gresit de la care se pleaca este ca istoria lumii este istoria succeselor politice si militare in special si una a succesului in general. Astfel succesul este criteriul de accedere in istoria lumii. Interpretarea totalitara cere individului sa faca sacrificii si in acest mod ii asigura statutul de erou pe Scena Istoriei. Si cu toate acestea, spune Popper, nu de o asemenea etica avem nevoie ci de una care sa ne spuna sa ne facem munca noastra, sa facem sacrificii de dragul acestei munci si nu pentru a primi laude sau a evita blamul: “Trebuie sa ne gasim justificarea in munca noastra, in ceea ce facem noi insine si nu intr-un imaginar sens al istoriei.”

Vorbind despre nasterea socialismului modern, in urma Revolutiei franceze din 1789, Friedrich Hayek observa in el germenii adevaratului totalitarism: organizarea ierarhica a societatii si prin mentinerea acestei ordini prin forta (adica irational). Socialismul insemna pentru ei o tentativa de a pune capat revolutiei “printr-o reorganizare deliberata a societatii, dupa criterii ierarhice, si prin impunerea unei “puteri spirituale” coercitive.” In plus libertatea de gandire era identificata cu radacina raului din societate iar pentru impunerea masurilor proprii se recomanda un guvern dictatorial forte. Evident, sub aceasta forma, socialismul nu putea avea priza la public astfel incat, sub influenta curentelor democratice care au precedat revolutia de la 1848, socialismul imprumuta vocabularul “fortelor libertatii”. In acest sens, pentru a valorifica libertatile politice castigate si pentru a contracara lipsurile acute ale economiei, socialismul promite libertatea economica . Aceasta constructie deliberata a societatii are ca rezultat nu introducerea rationalitatii in toate aspectele realitatii ci , din contra, scaparea de sub control a aspectelor practice.
In fapt, lui Hayek i se pare nerationala propunerea unei constructii integrale, deliberate a societatii. Credinta posibilitatii acestui lucru, vine, crede Hayek, din opinia conform careia “intrcat omul si-a creat el insusi institutiile ce alcatuiesc societatea si civilizatia, el trebuie sa fie capabil sa le si modifice dupa cum doreste, pentru a-si satisface dorintele sau vointa.” Pentru Hayek acest lucru nu este cu putinta, pentru ca, in complexitate sa, societatea nu poate fi cuprinsa rational in intregul sau, nu poate fi urmarita pana in ultimul sau detaliu ci, tot timpul, in organizarea societatii trebuie sa se tina cont de realitati ce nu intra in orizontul nici unui individ. Aceste realitati pot imbraca doua forme: fie legile impersonale si aparent irationale ale pietei fie puterea tot atat de incontrolabila dar arbitrara a altor oameni (ceea ce inseamna ca, in diferitele aspecte ale vietii, exista un grup sau o persoana supra-pusa care in numele Scopului, dicteaza o anumita conduita).
Asadar, ierarhizarea, Scopul, pretentia oamenilor de a fi artizani completi ai societatii este gresita: exista ceva mai mult, ce scapa intelegerii: “Ceea ce vreau sa arat este ca oamenii nu sunt niciodata calauziti exclusiv de intelegerea pe care o au asupra legaturilor cauzale dintre anumite mijloace cunoscute si anumite scopuri dorite, ci intotdeauna si de anumite reguli de conduita de care rareori sunt constienti, pe care cu siguranta nu le-au inventat constient.” In concluzie o viziune totalitara pare a gresi prin opacitatea sa asupra bogatiei vietii concrete, tinzand sa o uniformizeze ca sa o poata cuprinde in legile sale de planificare.

Imaginea comunismului romanesc pare sa se inscrie in criticile formulate pana acum: in primul rand viziunile conducatorilor partidului, ale lui Ceausescu in special, s-au suprapus peste realitatea economica si sociala a tarii, constrangand-o sa incapa in planurile sale. Rezultatele, pe amblele planuri au fost dezastruoase: “Situatia grea a intregii populatii a Romaniei – si nu numai a anumitor grupuri etnice, religioase sau profesionale- provenea direct din absolutismul lui Ceausescu si din increderea sa intr-un model politic si economic anacronic.” (cultul personalitatii, industrializarea fortata). Punctul de vedere al conducatorului se vrea atot-stiutor, comitand eroarea de a se substitui cunoasterii locale, individuale, mai conectata la realitatea locului si mai constienta si pregatita de a rezolva o problema locala decat autoritatea centrala care pierde din vedere cunoasterea detaliata si de aceea valoroasa a individului: la intalnirea de la Mangalia (august 1983) cu activistii de partid si cu intelectualii, presedintele si sotia sa ocolesc canalele traditionale de partid. “Directivele “vizionare” ale secretarului general erau proclamate ca fiind punctual de vedere sacrosanct al partidului, adevarul ultim.”
Ce frapeaza in mod special in acest caz este imobilismul doctrinei, incapacitatea sa de a se adapta realitatii in schimbare. Schimbarie care au survenit catre sfarsitul anilor ’80 in URSS-ul lui Gorbaciov sau in celelalte state comuniste din Europa de Est erau denuntate ca “deviere de dreapta”. In plus consacrat prin pozitia antagonica, negativa fata de oranduirea capitalista, comunismul romanesc avea nevoie de dusmani (fictivi) din cauza dificultatilor afirmarii pe baza unei doctrine pozitive: “Propaganda de partid condamna veninos orice forma de protest sub pretextul ca acestea dadeau apa la moara “dusmanilor tarii”: “imperialistii” occidentali, ideologii antiromani maghiari si sovietici sau politicienii exilati ai vechiului regim.”
In concluzie, comunismul a fost o conceptie utopica, inradacinata in visul suprimarii cu oreice pret a proprietatii private si a construirii unui univers al egalitatii totale, bazat pe credinta ca individul poate fi neglijat si controlat atat sub aspectul gandirii cat si sub aspectul fizic , si care in fond, probabil ca nu avea fundamente mai solide decat o delaratie a lui Nicolae Ceausescu , din 1988, care declara ca “hobby-ul” sau este “constructia socialismului in Romania.”

In lumina celor spuse pana acum, totalitarismul in general pare o doctrina cu o puternica aderenta la public in prima faza datorita utopiei pe care se bazeaza, utopie ce devine Scopul societatii, un scop care intotdeauna este impus si nu raspunde unor nevoi sociale. In aceasta impunere este pierduta pe drum o bogata cunoastere ce apartine individului si care, sub nici o forma, nu poate apartine unei autoritati atot-cunoscatoare. De asemnenea, aceasta subordonare fata de Scop, cu o enorma angajare a intregii societati pe drumul realizarii lui, devine obictul hipnotic-obsesiv al partidului sau Conducatorului cu riscul incremenirii si chiar dezagregarii societatii pe un drum inutil, al unei maretii inchipuite, al cuceririi Scenei Istoriei. Evolutia este vazuta ca un viitor luminos al intregii societati in virtutea caruia prezentul si individual sunt sacrificabili. In virtutea celor spuse consideram totalitarismul o greseala

Un comentariu:

  1. Buna ziua ,

    Vroiam sa va anunt despre un nou site , unic in Romania , prin ceea ce ofera vizitatorilor:

    -Tradu orice cuvant sau text in orice limba !(romana , engleza , franceza , germana , italiana , etc)
    -Asculta textul scris in Romana sau Engleza si trimite mesaje vocale la prieteni !

    Daca considerati util acest site , raman recunoscator daca l-ati accepta ca si comentariu sau
    daca exista posibilitatea adaugarii in blogroll .


    http://www.onlinetranslator.ro/ sau codul :

    Online Translator


    Va multumesc ,

    Tudor

    admin@yahoostatus.ro

    RăspundețiȘtergere